Relatii toxice de cuplu

La ce se refera expresia “relatii toxice”?

Sintagma “relatii toxice” e din ce in ce mai folosita si ar trebui sa includa in umbrela ei conceptuala conexiunile care ne fac rau. Ceea ce inseamna o varietate enorma de situatii in care nevoile noastre nu sunt satisfacute, in care suntem criticati, lezati, neauziti, neintelesi, nesprijiniti, neiubiti, neimportanti, neacceptati.

De multe ori, repetam un tipar in alegerea partenerului/ ei de cuplu, prin care retraim evenimente traumatice. Vom recunoaste atractia de acest gen ca fiind compulsiva, ca fluturele fata de flacara, uneori cu un montagne rousse de emotii de la agonie la extaz. Si e trist cand acesta e singurul tip de atractie pe care l-am experimentat pana acum.

De exemplu, daca am fost neglijati de un parinte indiferent, rece, dur, atunci atentia, cat de mica, de la o persoana cu comportament similar e extrem de pretioasa. Cat de mult am tanjit sa primim afectiune, grija, blandete de la un astfel de parinte. Aceste rani se inchid greu si nevoia nesatisfacuta, ca si indoiala ca nu meritam ceva bun ne imboldesc catre parteneri la fel de indisponibili si prinsi in propriile rani ca parintii nostri. Si vom primi cam la fel, dar putinul acela e ca aurul, pentru ca vine intr-o seceta enorma de iubire.

Care sunt posibile tipare de relatii toxice?

Miza e sa dovedim acestor persoane ca suntem si noi merituosi, dezirabili. Si dovedindu-le lor, poate ca ne vom dovedi si noua. Pentru ca valoarea de sine a ramas agatata, dependenta de girul exterior. Parintele nu a stiut, nu a putut sa ghideze procesul prin care sa aflam ca valoarea e intrinseca. Si, iata-ne prinsi in acest tipar – singura atractie (sau cea mai puternica) e catre disfunctionalitatea invatata in copilarie. Asta inseamna parteneri:

• Care vor sa domine, sa controleze modul in care ne traim viata, care au comportament intruziv;
• Care au probleme de loialitate, de moralitate – inseala, mint frecvent, nu au scrupule, nu au remuscari, cand ii lezeaza pe altii;
• Care nu isi asuma responsabilitati in parteneriatul domestic si familie (de exemplu, “curatenia, mancarea si copiii sunt treburile femeii”);
• Care au o trauma incompatibila cu mentinerea unei relatii – fug la prima problema mai dificila sau saboteaza relatia ca, apoi, sa isi dovedeasca imposibilitatea de a o mentine etc.;
• Care stau des in rol de victima si ne cer mereu sa fim in rol de salvatori;
• Care cred ca a-si arata emotiile inseamna slabiciune si atunci nu ne arata iubirea, decat prin cadouri sau sustinere financiara, nu prin cuvinte sau tandrete fizica – imbratisari, mangaieri;
• Care isi iau multa energie si validare din conflict si ne incita, ne stimuleaza sa ne suparam, pentru a crea premisele unei discutii ostile;
• Care au standarde inuman de inalte, cer perfectiunea si il penalizeaza pe celalalt, cand nu o primesc;
• Care vor o relatie fuzionala, in care identitatea fiecaruia se pierde intr-un proiect de cuplu care inghite autonomia si sanctioneaza dorintele sau nevoile individuale;
• Care ne supun mereu la teste ca sa ne dovedeasca ca nu suntem destul de cumva;
• Care ne ameninta des ca ne parasesc sau chiar pleaca din cand in cand din relatie, motivand incapacitatea noastra de a oferi o relatie destul de interesanta;
• etc.

Ce mi se pare greu e sa intelegem ca suntem intr-o astfel de relatie. Si intrebarea pe care va indemn sa v-o adresati e simpla: Va simtiti bine in majoritatea timpului in relatia voastra de cuplu? Daca raspunsul e “nu”, as explora daca e vorba de ceva ce poate fi reglat si readus in zona sanatoasa; daca e o relatie nepotrivita, cu multe incompatibilitati esentiale sau daca e o relatie toxica.

Ce poate sa faca psihoterapia pentru noi?

Daca va dati seama ca va irositi viata si resursele, implicandu-va in relatii care nu va regleaza nevoile de acceptare, iubire, sustinere, va recomand sa incepeti un proces de psihoterapie. Si pot sa zic ca cel mai probabil nu se rezolva repede. Intai, ne uitam la ce am pierdut definitiv si deplangem aceasta pierdere. Poate am pierdut posibilitatea de a avea o copilarie in care sa fim iubiti, doriti sau intelesi, vazuti. E o pierdere imensa.

Apoi, vom construi ceea ce de obicei se construieste cu parintele – o relatie cu sine care sa ne ajute in obiectivele noastre, nu sa ne saboteze, agreseze si arunce in conexiuni in care suntem abuzati. Si poate vom merge in paralel cu ce dezvoltam acum – sanatate, blandete fata de sine si, in acelasi timp, cu o parte care spune ca nu facem destul, ca nu suntem destul, ca nu o sa ne vrea nimeni asa imperfecti, mai bine ne multumim cu putinul pe care ni-l da partenerul/a.

Va dura pana vom putea integra si regla aceasta parte ranita care s-a format in ani de zile. Va dura pana nu va mai fi partea noastra principala, care ia decizii, cel mai adesea folosind mecanismele de supravietuire. Ori mecanismele de supravietuire sunt potrivite pentru situatiile de criza, nu pentru viata de zi cu zi. Vom invata sa avem libertate in alegeri, nu sa alegem automat tiparul catre care suntem atrasi compulsiv si care ne raneste de fiecare data.

Va doresc sa intrati in relatii de cuplu in care sa cresteti alaturi de celalalt, in care sunteti validati si iubiti, care va ajuta sa depasiti mai usor dificultatile vietii. Va doresc sa aveti grija de voi si, daca incepeti un proces de psihoterapie, sa fie potrivit si implinitor.

Puteti face programare la 0723 66 64 33, programare@anapapahagi.ro sau prin Formular de Contact.

anapapahagi

Despre autor

Ana Papahagi este psihoterapeut cu specializare in psihoterapii scurte, colaborative, orientate pe resurse si solutii si formare teoretica in consiliere cognitiv-comportamentala, forma REBT.

Ana ofera servicii de consiliere psihologica si psihoterapie la Cabinetul propriu, fiind certificata pentru aceste activitati de Colegiul Psihologilor din Romania. In paralel, este trainer, organizator de workshop-uri si are o activitate publicistica sustinuta, articolele sale fiind publicate de site-uri precum psychologies.ro sau lapunkt.ro.