Relaţiile mele


Relaţiile mele

Cum am grija de relatiile mele


Prima relatie importanta mi se pare cea cu sine. Aici pare ca esuam cei mai multi. Poate influentati si de o cultura a observatiei negative, ne criticam prea aspru, in loc sa invatam din greseli, ne pedepsim cu vinovatie si actiuni autopunitive si, in situatiile dificile, avem expectatii de parca am fi eroi mitologici, care, cu o impunsatura de sabie, doboara orice dragon. Daca ne uitam atent la limbajul prin care ne descriem “defectele” e cel mai adesea prapastios, exagerat – “nu sunt bun/a de nimic, sunt o catastrofa, sunt timid/a, sunt impiedicat/a”. E foarte greu sa mergi spre un obiectiv, daca problema pare de dimensiuni catastrofale, iar capacitatea personala de a o depasi aproape de zero.

Un pas important in intelegerea modului in care formam relatii (cu sine sau cu ceilalti) e sa ne uitam care sunt pattern-urile care se repeta. Ce tip de relatii incurajez? Ce transmit pe calea lor? Stiu eu sa ofer sprijin, atentie, apreciere? Stiu sa o cer de la altii? Stiu sa refuz ceea ce nu imi face bine? Si cand refuz, o fac astfel incat sa cresc probabilitatea ca celalalt sa nu fie lezat? Vom constata ca suntem influentati de relatiile care au avut importanta pentru noi in perioada formativa. Mai precis, urmand modele incipiente, suntem mai inclinati sa ne apropiem de ceilalti (uneori pana la sufocare) sau, dimpotriva, sa fugim de intimidate, pentru ca vine cu pericolul unei suferinte pare intense.

Alteori, incercam sa obtinem ceea ce nu am primit in copilarie, desi aveam nevoie in mod fundmental.


Cerem afectiune, siguranta de la persoane care seamana cu parintii nostri, neintelegand ca nu sunt capabile sau nu sunt dispuse (la fel ca si parintii nostri) sa le ofere. E ca si cum am incerca la nesfarsit sa bem apa dintr-o fantana seaca, mirandu-ne ca nu ni se ostoieste setea. Mai mult decat atat, ne mutilam sufleteste, jucand roluri care nu sunt in acord cu identitatea noastra pentru a primi acceptare..

Mi se pare important sa luam distanta fata de modurile relationale consacrate si sa privim. As vrea sa vedem optiunile, libertatea de a alege cine suntem si ce relatii ne fac bine. Cand intelegem ca avem libertate, putem sa intelegem ca ce am pierdut atunci, nu mai poate fi recuperat. Copilul de atunci a pierdut ceva important: sustinerea, iubirea, siguranta, dezvoltarea autonomiei etc. de care trebuiau sa aiba grija parintii/ ingrijitorii sai. Insa adultul de acum, spre deosebire de copilul neajutorat de atunci, isi poate oferi singur siguranta, pentru ca stie sa se descurce in situatii dificile, apreciere, pentru poate sa isi vada punctele forte si nu este abuziv cu partile mai putin dezvoltate si iubire, avand grija de sine si incurajandu-se constant.

Cand stim ca avem optiuni si ca putem avea singuri grija de nevoile noastre, vom deveni parteneri de relatie care propun interactiuni de calitate, care imbogatesc, aduc crestere si infrumuseteaza viata celorlalti.