Avatar

Atasamentul anxios si agresivitatea

CE ESTE ATASAMENTUL ANXIOS?

Atasamentul anxios e un atasament nesigur. Asta inseamna ca, atunci cand initiem sau incercam sa mentinem relatii, nu ne simtim in siguranta, pericolul fiind pierderea, respingerea, abandonul. Daca am dezvoltat un astfel de atasament, singuratatea devine mai mult decat inconfortabila sau neimplinitoare, ci de-a dreptul dureroasa.

Desigur, daca suntem copii, singuratatea este periculoasa. Suntem fiinte dependente de parintii nostri la nivel de nevoi primare, cum ar fi, de exemplu, hrana sau adapostul. Reactia exagerata a bebelusului la absenta mamei este justificata. El se agita, plange puternic, din toata inima, pana se inroseste si se ineaca. Stie undeva, instinctiv, ca, fara ingrijire, e in pericol de moarte. Pentru cei care dezvolta atasament anxios, aceasta panica nu dispare niciodata si continua sa se simta visceral.

Paradoxal, dintre reactiile in fata factorilor stresori (hipervigilenta, fuga sau lupta, inghet si colaps), persoanele cu atasament anxios aleg lupta. Lupta sa obtina si sa pastreze conexiunile, indiferent de cat de nocive sau toxice sunt. Lupta, pentu ca, fara ancora unei relatii, se simt ca niste frunze in vant.

Deci, nu vor sti ca sunt autonome, ca se pot descurca, ca sunt suficiente. Vor cauta puncte de securizare emotionala. Ceea ce poate sa insemne persoane cu putere financiara, cu abilitati de viata independenta, care proiecteaza o imagine de putere si incredere in sine, care par ca stiu sa gestioneze viata. Pe scurt, caracterizarea atasamentul anxios suna asa – eu nu sunt ok, tu esti ok.

DIADA VICTIMA-AGRESOR

Persoanele cu acest tip de atasament sunt foarte expuse in fata celor agreseaza frecvent. Din disperarea de a securiza o relatie, raman in rol de victima – trec cu vederea, gasesc scuze, tot felul de explicatii pentru comportamentele care ii ranesc (de exemplu: a avut o zi proasta la munca, de-aia tipa; nu sunt eu destul de slaba, de-aia m-a inselat). Cu cat psihicul e mai traumatizat, cu atat e vulnerabilitatea mai mare fata de agresiuni complexe: verbale, fizice, sexuale.

Deseori, vedem asa-zise cupluri in care unul dintre parteneri foloseste violenta ca sa il controleze pe celalalt. Si nu intelegem de ce persoana in rolul de victima suporta. Ne imaginam masochism, judecam, dar unul din motive poate fi aceasta stare interioara de ineficienta, neacceptare, devalorizare, intarita de umilintele celui care agreseaza.

Din disperarea de a securiza o relatie, pot alege pe oricine dupa criterii laxe. Evident, asta inseamna, apoi, multa autoiluzionare pentru a nu observa nepotrivirile. Si multa frustrare pentru ca, am siguranta, dar mai sunt multe alte nevoi relationale de satisfacut. Nu imi permit, insa, sa dau drumul conexiunii, sa vina suferinta coplesitoare si spaima singuratatii. Mai bine cu raul stiut.

Daca avem atasament anxios, sunt sanse mari si sa agresam. Astfel, pentru ca simtim ca nu putem suporta respingerea, nu respectam “nu-ul” celuilalt, spatiul personal, suntem intruzivi. Asta se poate traduce in a cauta in telefonul, mail-ul celuilalt, a-l asalta cu cereri de contact, de apropiere, indiferent de cat de puternic isi cere acesta dreptul la distanta. Sau sa-i solicitam sa renunte la activitati care ii fac placere pentru a sta langa noi si a ne securiza, astfel, ca e mereu aproape. Ceilalti (sau orice alta preocupare) pot deveni o competitie pentru atentia partenerului/ partenerei. Si ii putem denigra ca sa ii indepartam.

Agresiunea atasamentului anxios poate sa se manifeste si prin a nu accepta respingerea sau abandonul. Pentru a ne regla, construim un arsenal de iluzii – de fapt, ma vrea si imi trimite niste semnale ascunse prin social media; de fapt, ma vrea, dar au intervenit factori exteriori; de fapt, ma vrea doar pe mine, dar a ales sa ramana cu sotia pentru copil. Si putem actiona stimulati de aceasta fantezie, insistand sa cerem contactul, in ciuda limitelor puse de celalalt. Daca am accepta ca suntem respinsi, ar fi ca si cum am baga un cutit exact in rana ca nu suntem destul, ca suntem indezirabili.

O alta agresiune este atunci cand il alegem pe celalalt, doar ca sa alinam nesiguranta interioara. Nu il alegem pentru cine este, ci ca si cum ar fi un obiect, o pavaza impotriva sentimentului de neputinta si fricii in fata vietii. Ii rapim, astfel, si noua, desigur, posibilitatea de a avea o relatie potrivita nu doar in functie de acest criteriu, ci tinand cont de toate caracteristicile personalitatii. Nu e dorit pentru cine este, e doar un pansament pe o leziune psihica.

ATASAMENTUL ANXIOS SI PSIHOTERAPIA

Psihoterapia este o oportunitate de a fi ghidati spre siguranta interioara. Prezenta constanta a unei persoane care nu ne judeca, e langa noi in momentele grele, care nu ameninta ca pleaca sau ne santajeaza emotional ajuta enorm la echilibrare. Vom intelege treptat ca a nu fi prezent emotional sau a parasi un copil spune ceva despre parinte, nu despre insuficienta copilului. Avem resurse de a gestiona drumul nostru prin viata, iar psihoterapia faciliteaza o relatie cu sine prietenoasa si o ascultare a propriei autenticitati, care sa se transpuna apoi in decizii mult mai sanatoase si mai adecvate pentru noi.

Despre atasamentul anxios aici: https://anapapahagi.ro/atasamentul-evitant-si-agresivitatea/

 

 

 



Adresa Cabinet:
Strada Visinilor, nr. 3, sector 2, Bucuresti
(in cadrul Centrului PsihArt)
Telefon: 0723 66 64 33