Avatar

Facebook si validarea

18 martie 2014
No Comments
28 Views

913265-vintage-flowers-wallpaper-hd

Cu totii suntem constienti de nevoia noastra de a ne mangaia pe cap stima de sine, cu atat mai mult cu cat traim intr-o societate care se grabeste sa ne sublinieze cu rosu greselile. De curand, am lucrat intr-un workshop de formare in terapie cu o colega care, dupa ce i-am povestit cum am facut fata unei situatii dificile, mi-a spus ca nu poate sa ma complimenteze, pentru ca este o persoana critica.

Scopul exercitiului cu pricina era sa ne exersam validarea pana cand devine o deprindere.  Mi-am dat seama atunci ca nu exista doar oameni care nu stiu sa primeasca complimente (Ce? Rochia asta veche? Am luat-o de la second hand.), ci si oameni care au dificultati de a exprima (si probabil si de a constientiza) ceea ce apreciaza la ceilalti.

Desigur, nu e greu de ghicit de ce. Etapele noastre formative au adunat caiete de matematica, lucrari, compuneri, teze in care zbarcelile erau incercuite sau aratate cu degetul. Am crescut cu ochii pe greseala, fugind de ea ca de ghinion, nefiind expresia unei limite intr-un domeniu, ci caracterizarea unei lipse de valoare personala.

Suntem antrenati sa o observam la ceilalti, atat de mult incat poate sa eclipseze resursele interlocutorilor. Diferite scoli de terapie se intreaba Ce nu merge la clientii nostri? si uita, uneori, sa se uite la ce functioneaza, la cum au depasit diferite situatii problematice, la povestile lor de succes.

Terapiile scurte orientate pe solutii folosesc momentele cand clientul a depasit situatii dificile in trecut nu doar ca dovada ca acesta are abilitati de rezolvare de probleme si putere interioara sa le puna in aplicare, cat si ca exemple de solutii eficiente pentru persoana respectiva. Daca atunci a functionat x, nu are rost sa perseveram cu y, care, de fiecare data, ne duce la esec.

Fara sa neglijez avatarurile intrarii si supravietuirii in lumea facebook, am o afinitate speciala pentru butonul like. Stiu ca e blamat de cei care ii vad potentialul de dependenta. E intr-adevar periculos sa iti construiesti convingerea ca e ceva de capul tau in functie de cat de mult esti aplaudat cand te plimbi pe bulevardul facebook. Genul acesta de platforma iti ofera posibilitatea de reidentificare, de control asupra pozitiilor interioare pe care vrei sa le exhibi si de a primi mai multa atentie decat in interactiunile curente.

Nu trebuie sa ignoram faptul ca e greu sa ne pastram un nucleu de incredere in sine daca in jur suntem bombardati cu standarde foarte greu atins despre ce inseamna sa fii in regula (de exemplu, de la mijlocelul domnitelor tras printr-un inel din ce in ce mai anorexic la muschii care, cand sunt flexati, rup camesa masculului feroce).

Cand am vazut filmul despre viata lui Edvard Munch, mai precis perseverenta cu care isi plimba tablourile prin galerii, in ciuda rasetelor si huiduielilor, m-am intrebat cati dintre noi am putea suporta sa aratam parti care ne sunt esentiale si pe care le invaluim in afectiune, cand stim ce tip de feedback ne-ar gratula. Criticul interior se bucura cand primeste sprijin din afara si, chiar daca sunt o sustinatoare a validarii interioare si a evaluarii comportamentelor, imi place cand gradina relationala are cat mai putine buruieni.

Am auzit ca exista expresia attention whore pentru utilizatorul entuziast de facebook, care isi tine mai putin sub control nevoia de a primi aprobarea celorlalti. Ceea ce pierd din vedere oamenii carora le place sa blameze un astfel de comportament este ca nu toata lumea primeste respect si intelegere de la persoanele cu care intra in relatie.

Unii au primit de-a lungul vietii invalidari pana cand li s-au tatuat pe creier, altii s-au trezit intr-o situatie care trezeste stigma sociala, cum este infectia cu HIV si se simt depreciati, altii au in prezent o relatie importanta prin care se transmit mesaje toxice, recte abuzatorul familial. Nevoile ce tin de stima de sine sunt importante si ne fac sa cautam mijloace de satisfacere.

Din pacate, nu totdeauna stim cum sa facem asta sau care este publicul potrivit. In plus, se ignora nevoia de a avea un impact, de a conta, de a face o diferenta in viata celorlalti. Facebook ofera ocazia celor care nu pot ca Borges sa-si exploreze in povesti obsesia pentru eterna reintoarcere de a impartasi, totusi, detalii din framantarile lor zilnice.

Dimineata de luni e ingrozitoare si George vrea sa se intoarca acasa si sa se bage inapoi sub plapuma. Zeci de prieteni, cunoscuti sau alte categorii de concetateni se regasesc in aceasta postare si impartasesc, la randul lor, nefericirea de a trebui sa se trezeasca devreme si de a porni spre diferite activitati.

Iata cum George se simte ascultat, inteles, validat ca a ridicat asa o problema neplacuta si normalizat – nu e singurul care se simte fara chef, sunt multi altii care trec prin aceeasi situatie ingrozitoare.

E posibil sa primeasca sfaturi – sa isi dea o recompensa la sfarsitul zilei pentru ca a avut vointa, curajul si responsabilitatea de a se scula din pat, batai pe umar – nu e atat de rau  pentru ca Susan Miller a zis ca, lunea asta, astrele se asaza corespunzator pe cer pentru toate zodiile sau cuvinte de spirit – luni e primul pas spre vineri.

Toate aceste beneficii te indeamna sa impartasesti in continuare in speranta ca ceilalti vor vibra la cuvintele tale, ca le va pasa, ca vei simti ca e important ceea ce ti se intampla, ca nu esti singur.

O prietena imi spunea ca reactie la simpatia mea pentru like ca oamenii apasa butonul acesta nu neaparat din convingere personala, ci pentru ca asa e trend-ul, ca asa da bine, ca like-ul respectiv promoveaza o imagine favorizata despre sine.

Sunt convinsa ca e posibil, dar, pe de alta parte, se poate aplica analogia terapiei prin ras. Daca te straduiesti sa razi, s-ar putea sa iti placa, sa cauti cat mai multe ocazii sa te simti vesel si sa incurajezi umorul la tine si la altii. La fel, sper si eu ca efectele lui like sa se propage si in interactiunile fata in fata.

De curand, am lucrat cu niste adolescenti si, la inceputul uneia dintre sedinte, i-am rugat sa rememoreze cateva dintre intamplarile pozitive din ultima perioada. Am intalnit aceeasi situatie pe care o intalnesc de obicei, sunt privilegiate intamplarile exceptionale (deci, e posibil intr-o luna sa nu identifici nimic valoros), iar micile acte de vointa pe care le reiteram in fiecare zi sunt date la o parte. Doar premiile, coronita de pe cap, diplomele merita sa fie admirate si incurajate.

Eu as adauga si faptul ca noi, ca si George, ne sculam de dimineata, desi e al naibii de bine sa mai stam in pat, ne dam interesul sa performam la locul de munca sau la scoala sau incercam sa fim oameni mai buni, sa nu sarim la beregata celui care ne inghionteste pe strada sau ne vorbeste condescendent.

Zilnic, ni se intampla o multime de lucruri pozitive, pe care putem sa le apreciem la noi si la ceilalti, dar consideram ca doar realizarile remarcabile merita imbratisate si felicitate. Nu fac apologia gandirii pozitive, ci doar a unui focus redirectionat spre reusitele noastre (si ale celorlalti), fara sa insemne ca nu sunt destule incercari, nenorociri, tragedii care ne arunca in groapa in care a cazut Alice. Va recomand ca, pe parcursul acestei zile, sa observati momentele in care meritati o bila alba, cu indemnul de a fi generosi si prietenosi fata de voi insiva. Dati-va like fara rezerve!

Facebook e o pleasca pentru cel pasionat de comportamentul uman pentru ca are de toate: de la identitati care nu pot fi probate in viata reala la exacerbarea unei atitudini care era deja dominanta in repertoriul utilizatorului sau, mai specific legat de subiectul nostru, la modul in care pozitia narcisica din noi reactioneaza la atentia pe care o primeste in acest tip de cadru.

Poate fi, deci, un instrument util de dezvoltare personala, pentru ca ofera indicii importante despre tipurile de reactii fata de care suntem partinitori, despre cat de marinimosi suntem cu cei care gresesc, despre aderenta la anumite pareri despre ceilalti si fiecare poate completa  pagini intregi cu propria lui experienta.

In ceea ce ma priveste, am o slabiciune pentru complimente – imi place sa le primesc (asa ca: pentru totii cunoscutii si necunoscutii mei, nu va cenzurati!) si imi place sa le ofer (creeaza, de cele mai multe ori, placere, deschidere si sunt agenti de solidificare a trainiciei si bunastarii relationale). Incercati si voi, nu o sa va para rau.



Adresa Cabinet:
Strada Visinilor, nr. 3, sector 2, Bucuresti
(in cadrul Centrului PsihArt)
Telefon: 0723 66 64 33