Avem incredere in mesajul emotiilor?

Mindfulness sau prezenta emotionala

In majoritatea demersurilor de psihoterapie, suntem incurajati sa stam in prezenta emotionala, sa intram in contact cu senzatiile noastre fiziologice. Este un semn de sanatate psihica atunci cand avem acces atat la procesarea emotionala, cat si la cea cognitiva. Amandoua, speram, integrand adecvat informatia primita din mediu.

Un scop important al starii de mindfulness e de a intelege cum reactionam la evenimente interne si externe. Apoi, sa ne adaptam cat mai potrivit, identificand si construind solutii conform intereselor, preferintelor, nevoilor noastre.

Totusi, nu e usor sa descifram mesajul lor. Faptul ca ne transpira palmele si ne simtim agitati poate fi un semn ca ne e teama sau poate fi incantare si entuziasm. Sau pot fi amandoua in acelasi timp.

E nevoie, deci, de exercitiu in ascultarea emotionala. De exercitiu in a desemna o instanta interna care sa se observe, sa isi ia pulsul emotional suficient de des astfel incat sa poate traduce ce ne transmite creierul si psihicul nostru.

Despre cine/ ce ne informeaza emotiile? Despre noi sau despre cei cu care interactionam?

Putem vibra emotional la vederea unei raze de lumina, la o piesa muzicala, la o anumita culoare, la orice interactiune cu ce e in jurul nostru. Nu avem acces la realitate, dar prelucram informatiile pe care le primim de la organele de simt, prin procesele noastre psihice.  Mai mult decat atat, percepem ce e in jur, nu doar in functie de ceea ce este, dar perceptia noastra e modificata de asteptarile noastre. Cream continuu semnificatie, suntem modificati si modificam continuu lumea in care traim.

In plus (de parca nu era destul), creierul nostru poate reproduce ce simt alte persoane (cu ajutorul neuronilor oglinda) si asta adauga inca o valenta la demersul de a intelege viata noastra emotionala. Oare ce simt e emotia mea sau a celuilalt? Oare ce simt ma informeaza despre mine sau despre celalalt?

De exemplu, simti frica atunci cand interactionezi cu cineva necunoscut.

• E de la dorinta de a nu fi judecat/a de oameni pe care nu ii cunosti?
• Simti teama celui din fata ta, care poate e la fel de inspaimantat sa te cunoasca?
• E o perceptie subtila a intentiilor ostile ale celuilalt? E ceva in felul de a fi al interlocutorului, in modul in care se uita, vorbeste cu tine, in distanta pe care o lasa intre corpurile voastre, care te alerteaza?

Persoane hiper-sensibile

Sunt persoane care au o sensibilitate mai profunda a sistemului nervos central la stimuli fizici, emotionali sau sociali. Aceste persoane obosesc mai usor, ajung repede la senzatia de coplesire din cauza suprastimularii senzoriale, au nevoie de timp pentru sine, in care sa isi reincarce energia. Dar, in acelasi timp, aceasta vibratie ampla permite experimentarea mult mai profunda a emotiilor, cu perceperea subtilitatilor emotionale, sinestezie, un univers interior bogat. E o sabie cu doua taisuri – totul se simte mai puternic – atat bucuria, cat si tristetea.

Daca dublam aceasta caracteristica neuronala cu rani psihice frecvente si fara posibilitate de reglare in relatiile de atasament, se ingreuneaza si mai tare posibilitatea de a contine si de a aduce la un nivel de siguranta si bunastare viata noastra interioara.

Ce facem cand interpretam din prisma reactiilor de aparare?

Ce facem cand atat procesarea cognitiva, cat si cea emotionala isi pun ochelarii traumei si se vede distorsionat?  De exemplu, daca cineva ne respinge, ne simtim la fel de disperati ca un copil, in pericol vital, total dependenti de relatia respectiva. Teama e ca nu meritam iubire, ca nu suntem destul de valorosi. Si incepem sa ne mintim ca de fapt suntem vruti, incepem sa interpretam orice gest al persoanei dragi ca un semn de apropiere. Pentru ca emotia e prea coplesitoare sa o putem suporta. Si nu mai suntem conectati la prezent, nici la persoana care ne-a respins, suntem prinsi in istoricul nostru.

Traumatizarea, adica ranirea psihicului, astfel incat este obligat sa se rupa in interior, ne poate fixa in reactivitate crescuta la stimuli periculosi sau chiar la interpretarea stimulilor neutri ca fiind periculosi. E ca si cum mereu te simti in nesiguranta. Sau permanent fixat in rusine fata de sine, fata de o inadecvare care nu are legatura cu realitatea, dar prezentata suficient de des si fara dezmintire, incat ajungem sa o credem. Si sa ne simtim insuficienti, inferiori, sa ne comparam cu altii si sa iesim mereu in deficit.

Cum ne poate ajuta psihoterapia sa ne cunoastem emotiile si sa le reglam?

Procesul de psihoterapie ne da ocazia sa pornim de la baza, sa ne dezvoltam inteligenta emotionala, denumind corect ceea ce simtim si putand sa ne conectam la momentul pe care il traim. De asemenea, ne poate ajuta cu exercitiul mentionat anterior de a dezvolta o parte din noi care sa se observe, sa se indrume in momentele de activare emotionala.

Mergand in aceasta calatorie de descoperire a emotionalitatii noastre, vom putea dezvolta compasiune pentru ranile noastre, vom intelege mai profund cum putem ajuta psihicul si care sunt mesajele lui pentru noi, vom permite procesarea emotionala, care nu mai ramane blocata, ci poate sa se exprime, sa ne elibereze si sa elibereze energie si vitalitate.

Pe cei care vor sa isi inteleaga emotiile si sa le ajute sa se exprime, ii invit sa colaboram. (programare la telefon 0723 66 64 33)

anapapahagi

Despre autor

Ana Papahagi este psihoterapeut cu specializare in psihoterapii scurte, colaborative, orientate pe resurse si solutii si formare teoretica in consiliere cognitiv-comportamentala, forma REBT.

Ana ofera servicii de consiliere psihologica si psihoterapie la Cabinetul propriu, fiind certificata pentru aceste activitati de Colegiul Psihologilor din Romania. In paralel, este trainer, organizator de workshop-uri si are o activitate publicistica sustinuta, articolele sale fiind publicate de site-uri precum psychologies.ro sau lapunkt.ro.