Cum sa devenim psihologi mai eficienti
Am decis sa postez pe blog un articol pe care l-am publicat in 2014 in publicatia online LaPunkt (http://www.lapunkt.ro/2014/05/29/cum-sa-devenim-psihologi-mai-eficienti/) pentru ca vreau sa explic de ce e important pentru mine să masor rezultatele lucrului împreună si sa verific daca procesul terapeutic este potrivit pentru clientii mei.
Tocmai am finalizat ultimul din cele doua module de antrenament in Feedback Informed Treatment (FIT) si simt nevoia sa povestesc cat de mult mi s-a schimbat viziunea despre cum pot fi mai competenta si mai de ajutor. In primul rand, am aflat ca merita sa aplaudam psihoterapeutii pentru ca au impact semnificativ: cei care apeleaza la asistenta psihologica au cu 80% sanse sa se simta mai bine decat cei neasistati.
In acelasi timp, am fost socata sa aud ca eficienta psihoterapeutilor nu s-a modificat de cand s-a nascut psihoterapia (strigatul lui Munch) si ca plafonarea vine dupa 50 de ore de practica (lesin). Ceea ce inseamna ca acumulam experienta, noi cunostinte, tehnici etc., dar nu devenim mai performanti. Chiar dupa derularea atator ani si dupa aparitia a peste 400 de scoli de terapie, nu s-a ridicat standardul de calitate.
Stim cu totii ca fiecare scoala de terapie crede ca e cea mai grozava si sunt interminabile dispute despre eficacitatea diiverselor tipuri de abordari. Cercetarile zic, insa, ca diferenta este interindividuala. Nu conteaza daca incerci sa facilitezi nevroza de transfer, lucrezi intai pe Umbra sau te fixezi din prima pe solutii, ci persoana terapeutului. Vasile e mai bun decat Gheorghe, indiferent daca Gheorghe urmeaza invataturile unei scoli evidence-based.
Tehnica, in amalgamul de factori care influenteaza rezultatele terapiei, are doar o importanta de 1%. Incredibil, nu? Mi-a placut analogia folosita de Dr. Bogdan Ion in incercarea de a ne ajuta sa evaluam corect importanta tehnicilor terapeutice – talpile sunt mici, dar avem nevoie de ele ca sa facem corpul sa mearga.
Ce e de facut atunci ca sa fim cat mai eficienti? Primul pas ar fi sa ne masuram rezultatele. Cum stiu in ce directie sa merg daca nu evaluez de la sedinta la sedinta daca exista progres? Puteti spune ca imbunatatirile sunt vizibile si ca, daca esti empatic si atent, te prinzi repede. Din nou cercetarile vin si ne dau peste degete: terapeutii isi supraevalueaza rezultatele si nu pot distinge cu acuratete care sunt clientii care se deterioreaza in terapie. Deci, avem nevoie de un instrument standardizat si, avand in vedere ca il vom folosi mereu, usor de aplicat.
Scott D. Miller propune doua scale Outcome Rating Scale (ORS) si Session Rating Scale (SRS). Prima este oferita chiar la inceputul sedintei si “ia pulsul vietii” clientului in ultima saptamana: in relatia cu el; cu familia si persoanele apropiate; social – munca, scoala, prieteni si global. E minunat ca traseul scorului ORS sa fie unul ascendent. Daca se observa o stagnare sau, si mai rau, o cadere a traiectoriei indicilor ORS, e bine sa se estimeze posibilitatea unor imbunatatiri iar, daca nu se misca nimic corespunzator, referirea catre un alt specialist care poate sa ii fie mai de folos. E bine sa stim ca nu putem fi eficienti cu toata lumea.
Ca in orice alta profesie, performanta generala a terapeutilor poate atinge diferite borne in raport cu media. Ma intreb si eu, ca Scott D. Miller, cati dintre cei care citesc acest articol apreciaza ca se integreaza in cei sub medie? Si cati peste? Un studiu cu aceste obiective a aratat ca niciunul dintre terapeutii intervievati nu a considerat ca se pozitioneaza sub medie, majoritatea covarsitoare migrand la nivelul de Supershrink si au ramas doar cativa rataciti la medie. Scott D. Miller, pe care l-am urmarit cum face terapie si mi s-a parut genial, admite ca este in categoria celor de la medie.
Voi stiti care e raspunsul corect? Miller a creat un site (www. centerforclinicalexcellence.com) unde iti poti introduce rezultatele pentru a vedea unde te pozitionezi, plus poti primi indicii relevante pentru interventia terapeutica, in functie de traseul ORS.
De ce ne urmarim eficienta generala? Nu pentru a ne smulge parul din cap ca, dupa ani de formare, nu suntem fabulosi, ci pentru a vedea ce putem imbunatati. Tin minte prima mea interactiune cu un client si dorinta de a nu face nicio greseala care ma constrangea sa merg ca pe oua. Retrospectiv, multumesc cerului ca am abandonat rapid atitudinea constipata pentru ca nu m-a ajutat prea tare.
FIT inseamna nu numai sa nu ai fobie de greseala, mai ales ca e inevitabila, ci sa incurajezi feedbackul negativ sau de crestere de la client. Pentru asta se foloseste SRS, evaluandu-se relatia (daca clientul s-a simtit inteles, ascultat), scopurile (s-a lucrat in directia scopurilor enuntate de client), abordarea terapeutului (daca i s-a potrivit sau nu) si global (daca sedinta a fost buna pentru el).
Inteleg cat de inspaimantator e sa il intrebi pe client ce i-a placut sau nu. Iti poate spune direct ca esti nasol si ca i-ai pus niste intrebari tampite. Imaginati-va o sedinta extraordinara, in care ati folosit deconstructia si ati gasit niste metafore potrivite, poate si o scurta povestioara cu talc, pe scurt v-au iesit tehnicile perfect si, totusi, clientul nu mai trece niciodata pe la cabinet. Nu era mai bine sa va dea un scor mic la SRS si sa va spuna ca lui ii place sa vorbeasca la obiect si nu asa poetic ca sa va schimbati abordarea si el sa fie incurajat sa mai incerce niste terapie cu voi?
Cel mai adesea, insa, vom primi un scor mare. Oamenii se jeneaza sa ii dea 4 saracului terapeut. Dar daca primim numai 10, nu vedem unde trebuie umblat ca sa zbarnaim in terapia respectiva, nu mai e loc de crestere. Ceea ce trebuie atunci e, in primul rand, sa cream o cultura de feedback, explicand la ce ne foloseste, cum poate orienta terapia.
In al doilea rand, sa cerem insistent feedback negativ. Nu suntem perfecti si nu o sa fim vreodata. Unora le place sa aiba timp sa exploreze, altora sa sara direct la rezolvarea problemei si aici intra tot atatea preferinte cati oameni sunt pe planeta. E greu de crezut ca vom face din prima click cu dorintele clientului, asa ca e mai bine sa il intrebam.
Am dat mai departe putin din ce am primit cu generozitate in timpul cursului, de aceea va recomand sa mergeti sa va antrenati si voi ca sa deveniti FIT => https://www.facebook.com/bogdancezar.ion.phd
Impartasesc si un link la o prezentare absolut delicioasa a lui Scott D. Miller, unde puteti vedea ce v-am povestit, plus cercetarile din spate:
Scott D Miller vorbeste de la 1.26: https://www.youtube.com/watch?v=UAmkNShz65k
Scott D Miller vorbeste de la 0.46: https://www.youtube.com/watch?v=Y2pLuOBrDtM
Puteti face programare la 0723 66 64 33, programare@anapapahagi.ro sau prin Formular de Contact.
Despre autor
Ana Papahagi este psihoterapeut cu specializare in psihoterapii scurte, colaborative, orientate pe resurse si solutii si formare teoretica in consiliere cognitiv-comportamentala, forma REBT.
Ana ofera servicii de consiliere psihologica si psihoterapie la Cabinetul propriu, fiind certificata pentru aceste activitati de Colegiul Psihologilor din Romania. In paralel, este trainer, organizator de workshop-uri si are o activitate publicistica sustinuta, articolele sale fiind publicate de site-uri precum psychologies.ro sau lapunkt.ro.
