Cum sa ne temperam sabotorul interior

Vi-l prezint pe Michiduta, acest soptitor sugubat la ureche, care ne indeamna sa facem alegeri indoielnice. Datorita lui ne trezim intr-o relatie in care este mai multa suferinta decat beneficii, intr-o postura care neaga principiile pe care eram siguri ca le sustinem, ca ne balbaim, inrosim si ne transpira palmele, cand ne spunem opinia in fata unui public oarecare.

Cum reuseste sabotorul nostru interior sa aiba un succes atat de rasunator? Fiind multilateral dezvoltat, e greu sa ne lansam in descrierea tuturor tipurile de picioare pe care le intinde in fata unui parcurs ontologic linistit. Ma voi opri doar asupra timiditatii si sugerez ca, pentru a avea realizari similare in ceea ce priveste controlul de sine, trebuie sa ii studiem modus operandi – strategiile, obiectivele si aliantele.

Daca il punem sub lupa, observam ca are un trecut voluminos in spate. Situatia tipica creioneaza o nastere turbulenta, ce are ca linii definitorii:

• prezenta unui stil parental sau educational defectuos care folosește ca instrument de modelare comportamentală evaluarea globala (etichete verbale negative ca prost, rau, nedescurcat, ciudat, netalentat) si reactia emotionala consecutiva – rusinea;
• parintii supraprotectivi (interzicerea asumarii de riscuri) sau autoritari (reguli rigide, imposibil de negociat);
• modul in care copilul si-a perceput parintii din punctul de vedere al stimei de sine (increzatori sau nu in fortele proprii);
• feedback de la profesori, colegi care includea diagnosticul de timiditate;
• atragerea atentiei asupra unei posibile lipse de abilitati inainte de a fi testate corespunzator;
• un stil educativ axat pe domenii care nu ii complimenteaza capacitatile, ci pe memorizare fidela si obedienta a regulilor etc.

Odată venit pe lume si primind numeroase incurajari, autosabotorul devine tot mai increzator in sine si în propriile puteri, pentru ca a observat ca mesaje de genul “nu incerca, in mod sigur nu o sa te descurci si cel mai probabil o sa te faci de ras” îsi atingeau foarte des obiectivul. Si asa creste ca Greuceanu, avand cararea lui neuronala bine batatorita si tot mai rar pusa sub semnul intrebarii.

Una dintre strategiile favorite este cea prin care ne impiedica sa ne confruntam cu situatia de care ne temem. Daca, de exemplu, imi e frica sa ma intalnesc cu o persoana investita cu autoritate, in loc sa încerc sa ma desensibilizez, favorizand discutii dese (si sa observ ca dracul nu e chiar atat de negru – persoana cu pricina nu e perfecta/ chiar daca aberez la inceput, pana la urma reusesc sa imi spun ideea/ nu ma da afara pentru ca nu am stiut să aliniez toate paragrafele din documentul word), fac exact contrariul.

De ce nu actionez astfel incat sa scap de trac? Si aici intervine domnul sabotor, care creeaza premisele pentru anxietatea anticipatorie. Promovand lozinca catastrofizanta – „o sa fie ingrozitor! O sa isi dea seama ca nu esti bun de nimic si, daca a ajuns in pozitia respectiva, e indreptatit sa îti puna eticheta potrivita! Toti colegii vor afla cine esti cu adevarat si vor vedea ca nu poti sustine o idee simpla!”, isi asigura un trai infloritor.

Aceasta voce interioara pare cumva ca ne reprezinta, ca reprezinta adevarul, suntem inclinati sa o credem si, deci, sa evitam de cate ori se poate expunerea la nenorocirea care se poate intampla in orice clipa.

Apoi, daca, in ciuda eforturilor sustinute de a merge pe burta, grozavia are loc: superiorul ierarhic se apropie si nu e nicio groapa care sa se deschida brusc sub picioarele noastre, punem în functiune planul b. De obicei, ne uitam dupa scame, ne grabim spre o urgenta inexistenta sau ingaimam cateva cuvinte care, ulterior, vor fi analizate la sange. Post factum, ne ajuta Michiduta sa ajungem la concluzia ca am fost penibili, prosti si ca e mai mare jena ca, la varsta noastra, nu reusim nimic niciodata.

Si, iata, cum isi atinge obiectivele, fara sa se deranjeze prea mult. Ceea ce isi doreste este sa nu ne punem prea multe intrebari si sa il credem pe cuvant. Pentru a se asigura de reusita, a fost nevoit sa faca alianta cu increderea zdruncinata in sine, cu lipsa abilitatilor de comunicare asertiva si cu tendinta de a alege prieteni cu probleme de gestionare a agresivitatii si foloseste diferite erori de gandire pentru a sustine cauza.

Daca ar fi sa analizam frazele invalidante de mai sus, putem observa intai cuvantul „ingrozitor”. Ce anume e ingrozitor? Cand explodeaza planeta? Cand mor toți cei apropiati? Sau cand nu ma pot exprima asa cum mi-as dori in fata unei persoane pe care o consider deosebita? Sunt multe gradatii între ingrozitor si neplacut. Apoi, „bun de nimic”.

Daca ar fi sa tinem cont cate lucruri ne ies foarte bine intr-o zi, ne-am felicita nonstop. De la a ne trezi, desi am vrea sa mai dormim dimineata, la spalatul pe dinti, deschiderea usii, inchiderea ei, coborarea scarilor pana la etajarea creativa a unui sendvici sunt sute de mici actiuni indeplinite minunat. Sintagma nu are corespondent in vreunul din universurile cunoscute.

Urmeaza „daca a ajuns in pozitia respectiva, e indreptatit sa iti puna eticheta potriviaă”. Daca intr-adevar este vorba despre un specialist in domeniul in care activati, atunci, intr-adevar, are cunostintele necesare sa evalueze cat de performanta a fost activitatea voastra, dar nu sa va puna stampila in frunte cu bun sau prost.

Si, intrand in scenariul fatalist in care spuneti o prostie de dimensiuni gigantice (”Toti colegii vor afla cine esti cu adevarat si vor vedea ca nu poti sustine o idee simpla!”) de fata cu toti colegii, nu inseamna nimic mai mult decat ca ati spus o prostie. Nu e oglinda a tot ceea ce stiti si, e posibil, dupa ce trece o perioada de timp, ca intamplarea sa vi se para amuzanta. Același demers poate fi aplicat si concluziei despre prostie, penibilitate si lipsa de reusita.

Multi ani de repetitie a autoinjosirilor, a sugrumarii oricarei farame de mandrie de sine face ca, la inceput, lupta sa fie inegala. Sabotorul joaca murdar cu pretexte de genul „asa sunt eu, nu o sa ma schimb niciodata”, „seman cu mama, este o trasatura de familie”, „asa sunt racii mai sensibili”.

E greu sa inveti sa te iubesti, sa ceri respect si bunavointa de la cei de jur si sa fii cel mai infocat fan al realizarilor personale. Trebuie doar niste antrenament in disputarea siretlicurilor sabotorului interior combinat cu expunerea la situatii de evaluare. La fel cum ati dat putere unei parti distructive din voi, puteti sa o recuceriti si sa invatati ca sunteti  valorosi.

Puteti face programare la 0723 66 64 33, programare@anapapahagi.ro sau prin Formular de Contact.

anapapahagi

Despre autor

Ana Papahagi este psihoterapeut cu specializare in psihoterapii scurte, colaborative, orientate pe resurse si solutii si formare teoretica in consiliere cognitiv-comportamentala, forma REBT.

Ana ofera servicii de consiliere psihologica si psihoterapie la Cabinetul propriu, fiind certificata pentru aceste activitati de Colegiul Psihologilor din Romania. In paralel, este trainer, organizator de workshop-uri si are o activitate publicistica sustinuta, articolele sale fiind publicate de site-uri precum psychologies.ro sau lapunkt.ro.