Dificultati de a gasi partenerul potrivit

La prima vedere, ar parea de necrezut ca, in prezentul ultra-conectat in care traim, cu app-uri create special pentru a facilita intalniri amoroase, este dificil sa gasim si sa mentinem o relatie de cuplu viabila. Si, totusi, pentru multi, este un obiectiv neatins sau implinit partial, a carui solutionare pare uneori nu doar complicata, ci de-a dreptul imposibila.

Pe cei care au senzatia ca au incercat de o perioada lunga de vreme doar legaturi toxice sau nu au intalnit pe nimeni care sa merite o privire mai atenta, pe cei care resimt acut lipsa conexiunii emotionale si a contactului fizic, ii invit sa analizam cateva pattern-uri relationale.

1. Suntem atrasi de oameni care nu pot propune o relatie de parteneriat functionala. Probleme de agresivitate (de exemplu, critici repetate si virulente); atitudine de genul ”cald-rece” greu de anticipat, care nu poate fi justificata prin date contextuale; ignorarea nevoilor celuilalt, chiar cand acesta le exprima clar si pot fi satisfacute fara prea mare bataie de cap; adictie; imposibilitate de a respecta angajamentul de fidelitate; lipsa suportului in momentele mai anevoioase etc. – sunt cateva comportamente care ajung sa ne distorsioneze perceptia de sine si sa ne imbolnaveasca psihic si fizic.

 Daca reusim sa destructuram atasamentul distructiv, e ca si cum ne-am trezi dintr-un somn cu vise inspaimantatoare si neverosimile. Pare de necrezut ca am suporta pe cineva care nu ne respecta si care foloseste abuzul pentru a-si regla o dorinta otravitoare de putere. Si, automat, pe varful mintii, ca un steag, apare intrebarea: De ce alegem atat de gresit? Si, apoi, cand greseala e evidenta, de ce perseveram?

Raspunsul e de cele mai multe ori acelasi: incercam sa rezolvam conflicte din trecut, sa obtinem ceea ce nu am primit demult – iubire, siguranta, valorizare… nefiind clar ca aceste repetitii relationale, care, cu fiecare redundanta, aduna si mai multa suferinta, nu sunt eficiente. Cautand inconstient un anumit tipar care se apropie de situatia anterioara, ne retraumatizam, fara sa primim ceea ce cerem aproape compulsiv.

Persoanele substitut, cu o structura de personalitate sau de valori asemanatoare cu a parintilor sau a celor care ne-au ingrijit in perioada formativa, nu sunt inclinate sa daruiasca sau, pentru ceea ce cedeaza, exista un pret, care se asaza greu peste umerii nostri.

Suntem fiinte prin care trece timpul, fara sa ne ofere posibilitea de a ne intoarce sa remediem nodurile destinului nostru si sa ne hranim cu ceea ce am fi avut nevoie pentru a creste increzatori, senini, echilibrati. Avem inlauntrul nostru acest gestalt neincheiat care nu ne lasa sa inaintam.

Copilul din noi inca cere iubire si nu poate inca sa inteleaga ca ce a pierdut nu mai poate recupera. El are nevoie de un mediu cu empatie, suport, compasiune, in care sa se simta destul de securizat incat sa poata experimenta acest tip de insight si de suferinta. Nu e usor sa constientizezi, de exemplu, faptul ca unul dintre parinti nu te-a iubit.

Pe de alta parte, e o irosire a intregului tau potential relational sa te atasezi constant de un tip de partener care nu te lasa sa cresti, care nu te imbogateste cu nimic, care faulteaza imaginea ta despre tine sau care iti da senzatia ca impingi sisific un pietroi la deal, numai ca sa o iei de la capat de indata ce ajungi in varf.

Chiar daca nevoile noastre au fost ignorate, putem lua hotarirea, acum ca suntem in propria noastra grija, sa ne iubim, sa ne acceptam, sa ne valorizam si sa ne incurajam rezilienta, nemaiacceptand in relatia cu ceilalti interactiuni care oscileaza major fata de ceea ce consideram ca meritam. Putem macar noi sa ne achitam de resposabilitatile care odata erau in sarcina parintilor si sa ne slefuim viata in functie de dorintele, interesele si visele noastre.

2. Ne e teama sa ne atasam – fie am pierdut pe cineva semnificativ si credem ca nu am mai avea forta de a vindeca o astfel de rana, fie persoanele cu care am exersat atasamentul pentru prima data au gresit atat de profund incat afectiunea e asociata cu durerea, fie am primit mesajul, in perioada copilariei, ca orice sentiment pozitiv stabil, intens fata de altcineva e periculos, o slabiciune si te prinde in capcana dependentei.

 Frica se traduce prin construirea unui scenariu in care cei de sexul opus sunt dificili, au un caracter indoielnic, sunt capabili sa provoace o gramada de rele afective. Asa ca, evident, sunt de ocolit. Daca, totusi, se apropie, in ciuda tuturor dovezilor de indisponibilitate, pot fi descurajati usor prin sublinierea tuturor inadvertentelor. Bineinteles, am fi aratat mai multa bunavointa, daca nu erau evidente trasaturile absolut indezirabile ale pretendentilor.

Frica incurajeaza sabotajul armoniei relationale: solicitarea unor sarcini care stim ca sunt greu de realizat, ca mai apoi sa blamam neindeplinirea lor; greseli minore care sunt interpretate ca fiind dovada unor probleme grave de comportament si a unor valori bolnavicioase, care impun taierea oricarei legaturi. Frica ne pacaleste si alegem de fiecare data persoana nepotrivita, ca sa ne solidificam convingerea ca nu exista persoana potrivita – convingere prielnica pentru singuratatea pasnica si linistita ca o dimineata de primavara.

Cand cele doua forte trag hais-cea de psihicul nostru – pe de o parte, nevoia fireasca de apropiere, de intimitate emotionala, de impartasire, pe de alta, dorinta de distantare, ca un scut in calea oricarei invazii afective – nu e bine. Daca ne-am plictisit si ni se pare ca scutul cu care ne aparam de ceilalti obtureaza privelistea, ar fi de dorit niste demersuri de crestere a increderii ca putem indura nenorociri, fara sa ne prabusim.

Nu e usor sa acceptam ca viata e fragila, ca oricui, oricand i se poate intampla ceva neplacut, nefast, dureros si, prin asociere, putem fi afectati si noi. Nu e usor sa acceptam ca relatiile sunt o loterie: oamenii isi pot schimba prioritatile si pe ei insisi in mod fundamental, pot sa nu tina cont de angajamentul fata de noi, se pot imbolnavi sau pot disparea din viata noastra. Dar oare merita sa stam pititi sub o piatra si sa ne privam de toata fericirea care vine odata cu iubirea? De sentimentul de implinire care vine odata cu gasirea unei persoane care sa ne faca sa ne dorim sa fim mai buni, mai mult?

3. Acceptam doar idealul. Cautarea lui Fat-Frumos si a Ilenei Cosanzeana e vanare de vant. Barbatul empatic, care ne intelege dorintele din priviri, curtenitor si plin de delicatete, cu un simt al corectitudinii de-o verticalitate care zbarnaie si o compasiune care nu omite nicio vulnerabilitate a lumii si ce-o mai avea el frumos si admirabil nu vrea sa se arate, oricat l-am astepta… poate pentru ca nu exista. In realitate, cel putin in cultura in care ne ridicam noi schemele de procesare informationala, barbatii nu sunt in mod deosebit incurajati sa fie atenti la fineturi emotionale si nici sa mearga pe varfuri, cand e vorba sa iti spuna ce si cum.

Tot scotocind nemultumiti prin piata de dating, in speranta ca e dosit prin vreun cotlon, pierdem obisnuinta de a fi in relatii cu oameni obisnuiti, cu acomodarea, uneori datatoare de junghiuri si nevralgii, care intervine atunci cand se reunesc doua suflete diferite. Desigur, Fat nu ingora solicitarea de a cumpara paine; nu uita sa insereze complimente in conversatie, in zilele cu stima de sine mai sifonata; nu da cu bata in balta, cand ii faci cunostinta cu prietenii tai. Singura problema ar fi ca, al naibii, nu mai apare odata.

Genul acesta de raportare nu inseamna implicit o lipsa pervaziva de contact cu realitatea. S-ar putea ca, in restul ariilor, sa fim cat se poate de ancorati in meandrele concretului, si, doar aici, sa schiopateze mai serios asteptarile. In spatele acestui comportament, pot fi din nou nevoile noastre neglijate care ne incurajeaza sa construim un personaj fictiv, ce intrupeaza posibilitatea satisfacerii lor. Poate fi, in acelasi timp (sau separat), o subdiviziune a fricii de atasament. Nu esti niciodata in pericol sa te asociezi cu cineva, daca cineva-ul e permanent indisponibil.

Si aici e util un travaliu de constientizare ca, in loc sa ne imbratisam nevoile si sa facem demersuri sa ne oblojim ranile, vrem sa capturam in nada sperantelor noastre o naluca. Si acum putem sa ne oprim din plasmuit iluzii si sa ne limpezim perspectiva: Ce anume caut? Ce e important la un partener? La ce anume pot sa fac compromisuri?
Ar mai fi o gramada de zis:

• despre imaginea de sine (inclusiv corporala) negativa, care ne inabusa sexualitatea si atractivitatea pana la a parea inaccesibili,
• despre frica de singuratate care ne arunca din relatie in relatie, indiferent de compatibilitate sau ne blocheaza neplacut de mult in cea nepotrivita,
• despre atasamentul obsesiv care ne agata de celalalt, inainte sa fie clar cu cine avem de-a face,
• sau, reversul, frica generalizata, cand ne simtim permanent in nesiguranta si, consecutiv, evitam contactele sociale si iesirile in natura,
• ori, pur si simplu, situatii in care pauperitatea intalnirilor e determinata de contextul nefavorabil, cum ar fi o comunitate mica cu posibilitati asisderea de a se regasi perechea in organigrama.

Indiferent de circumstante, daca observati ca sunteti afectati de faptul ca nu reusiti sa gasiti partenerul pe care vi-l doriti, merita sa faceti un pas in lateral si sa va uitati cu toata distanta pe care v-o permiteti la voi, la alegerile si cerintele voastre. Daca simtiti ca nu e destul de multa claritate, cereti ajutorul retelei sociale sau al unui specialist. Stiu sigur ca exista solutia potrivita, mai e de parcurs drumul pana la ea. Cu cat reparati mai bine destramarile din tesatura psihica, cu atat cresc sansele sa intalniti pe altcineva mai matur, mai adecvat ca personalitate si valori cu voi. Va doresc si imi doresc relatii cat mai echilibrate si frumoase, in care sa incurajam partile din noi care ne dau sens si ne bucura.

Puteti face programare la 0723 66 64 33, programare@anapapahagi.ro sau prin Formular de Contact.

Save

anapapahagi

Despre autor

Ana Papahagi este psihoterapeut cu specializare in psihoterapii scurte, colaborative, orientate pe resurse si solutii si formare teoretica in consiliere cognitiv-comportamentala, forma REBT.

Ana ofera servicii de consiliere psihologica si psihoterapie la Cabinetul propriu, fiind certificata pentru aceste activitati de Colegiul Psihologilor din Romania. In paralel, este trainer, organizator de workshop-uri si are o activitate publicistica sustinuta, articolele sale fiind publicate de site-uri precum psychologies.ro sau lapunkt.ro.