Avatar

Nefericirea si locul de munca

10 ianuarie 2017
2 Comments
35 Views

BK_048

Ce frumos ar fi sa putem toti lucra in domeniul care ne pasioneaza si unde simtim ca abilitatile noastre sunt cel mai bine puse in valoare. Ce minunat ar fi sa traim decent, daca nu excelent, de pe urma muncii care ne satisface si prin care putem avea impactul pe care il dorim. Revenind la realitate, observam ca nu sunt multi cei care se afla intr-o astfel de situatie si travaliul acestui articol este sa descopere cum putem sa ascultam vocea interioara si sa ne traim viata profesionala in acord cu cine suntem cu adevarat.

Daca ma uit la primii mei pasi pe piata de munca, imi amintesc cerinta ubicua, mi se parea atunci, de a fi acumulat deja expertiza; interviuri de-a dreptul ridicole, in care eram intrebata de profesia parintilor mei; in care nu se preciza intervalul de timp stabilit pentru obtinerea unui raspuns, iar, daca acesta era negativ, se presupunea ca nu merita comunicat (ceea ce se practica in mare parte si in prezent). Imi amintesc si locuri de munca pe care le-am parasit rapid: o scoala unde mi s-a explicat ca nu pot deranja anumiti parinti, pentru ca au un statut social favorizant, un cabinet de coaching unde sefa mea directa folosea toate tehnicile de pasiv-agresivitate stiute ca sa imi sublinieze lipsa de experienta.

In acelasi timp, am intalnit angajatori care m-au facut sa ma simt binevenita din prima clipa. Cand m-am angajat ca psiholog, consilier pentru victimele violentei in familie, coordonatoarea centrului mi-a declarat ca sunt un dar de la Dumnezeu, ca s-a rugat ca cineva sa se inscrie la concurs. (Daca nu erau concurenti pentru postul de psiholog, ar fi fost blocat.) M-am simtit incantata ca sunt primita cu bratele deschise si ca o sa am o sefa asa simpatica si deschisa, careia ii pasa de beneficiari si de serviciile dedicate lor.

Am participat la interviuri in care am admirat bunul simt, umorul, inteligenta si gratia in comunicare. Am avut si am colegi, care au fost de la inceput gentili, care m-au ajutat sa inteleg cultura organizationala si mi-au facilitat adaptarea. Similar, am avut si am superiori ierarhic, carora le respect talentul managerial, dedicatia, rezilienta. Imi e mult mai clar acum ca e nevoie de fiecare dintre noi, de miscarea optima a fiecarei rotite ca masinaria economica sa functioneze eficient.

Recomandabil ar fi ca, inainte de etapa de aplicare la diferite job-uri, sa fi ales adecvat pregatirea academica. E greu sa ignoram presiunea parintilor, care, uneori, cu toate intentiile bune orientate spre un domeniu profitabil, uita ca, daca spiritul nostru nu este hranit, motivatia si placerea de a munci mor. Similar, e greu sa sondam fantana resurselor noastre, daca nu primim ajutorul potrivit (cum ar fi consilierea vocationala). Suntem pacaliti de parti din noi care au nevoie acuta de apreciere, pentru ca nu am primit-o de la ingrijitorii nostri, de parti din noi care sunt speriate de orice diversitate sau risc, pentru ca le lipseste siguranta emotionala.

Cand ne mai limpezim obiectivele si mai reparam din fisurile psihicului nostru, s-ar putea sa regretam si sa constientizam ca e nevoie de un efort consistent pentru a ne repozitiona viata pe fagasul care ii apartine. E obositor pana la burnout sa incepem o facultate noua, pe care sa o sustinem in timp ce avem un job full-time. E dificil sa intram in competitie apoi de la zero, intr-un domeniu nou, in care, pentru posturile fara experienta, sunt preponderent angajati tineri. E cu atat mai impovarator, daca deja avem un anumit stil de viata, care include rate la credite semnificative sau obisnuinta de a nu tine de fiecare leut pana la salariul urmator. Asa cum stiti, de obicei, locurile de munca pentru incepatori nu sunt cele mai generoase.

E obositor, dificil, impovarator, strangator la punga, dar nu imposibil. Merita sa te lupti sa iti castigi satisfactia de a munci, sa simti ca abilitatile tale sunt utilizate la maxim de potential, ca esti implinit, ca timpul trece cu folos, fara sa astepti disperat ziua de vineri. E nevoie, cred, nu doar de efort intelectual, dar si de o recadrare emotionala si de expectatii, prin care sa ne raportam realist la ce urmeaza.  Mie mi se pare grozav cand oricine isi ia cu sine curajul si pleaca intr-o astfel de aventura de reconversie profesionala. Chapeau!

Pe de alta parte, exista si situatia cand, de sub atatea masti, atatea locuri de munca nepotrivite, stresante, chiar chinuitoare, nu mai stim ce vrem si ne este caracteristic. Haituiti de amenintarea pierderii mijloacelor bazale de trai, alegem disperati orice. Si, apoi, tinem cu dintii de supliciu pana cand ne blocam. Ne epuizam rezistenta fizica si psihica si ajungem intr-o stare de spleen, in care nu mai avem chef de nimic. Recomand aici ajutorul unui specialist, care sa ghideze revenirea motivatiei, chiar a entuziasmului de a construi o cale mai sanatoasa, pentru descoperirea identitatii, cu preferintele ei.

Mai grav, sunt oameni care nu au stiut niciodata ce vor, pierduti intr-o serie de injonctiuni si mesaje din partea parintilor sau ingrijitorilor, care i-au ranit si i-au aruncat de pe traiectoria lor fireasca. Asa se pot pierde resurse minunate, pentru ca vor fi inclinati sa tinteasca mult mai jos decat ceea ce pot obtine, vor avea o rezistenta scazuta la intemperiile obisnuite ale unui loc de munca si o calitate a vietii cat se poate de paupera. Acesti oameni indepartati de esenta lor au nevoie de interventie terapeutica. E un demers similar de a lua in primire propria fiinta, eliminand tirania traumei, si apoi un parcurs, uneori anevoios si de durata, prin care isi cladesc sensul, isi invata puterea, devin cei mai aprigi sustinatori ai lor insisi.

Schimband tonul discutiei, putem alege bine, selecta organizatia si organizatia sa ne selecteze pe noi, ca sa descoperim, odata cocotati in fotoliul de angajat, ca nu ne place deloc. Nu ne place cultura organizationala: restrictiva, neprietenoasa, prea traditionalista sau prea fistichie, prea putin apreciativa. Nu ne plac colegii: sunt pusi pe sicane; nu colaboreaza, pentru ca te vad ca pe o competitie ce trebuie eliminata; cred ca au mereu dreptate, chiar daca li se aduc dovezi contrare. Nu ne place seful: critica des, fara sa incurajeze cresterea; e nedrept; nu lasa loc de creativitate; e incompetent.

Si trebuie reluat procesul, daca poti sa iti permiti financiar o astfel de bresa in continuitatea salariilor. Din nou aplicat, mers in varianta cea mai spontana, increzatoare si cu camasa calcata la interviuri si incercat un mediu nou, care, speram cu totii, sa fie mai primitor si mai pliat pe felul nostru de a fi.

Stim deja ca jongleria cu locurile de munca nu e de dorit, de aceea din timpul procesului de recrutare si selectie, trebuie sa incercam sa aflam cat mai multe despre organizatia respectiva, inclusiv detaliile:

  • modul in care se programeaza concediile (s-ar putea sa fie o bila neagra faptul ca angajatii sunt obligati sa isi ia concediu intr-o anumita luna din an);
  • modul in care e dispus spatiul de lucru (poate nu agreezi spatiul acela liber, cu o patratica a ta, unde, daca faci un zgomot, deranjezi celelalte patratele);
  • politica fata de urgentele personale, cand trebuie sa o tulesti spre inundatia din baie;
  • cresterile salariale care tin cont mai degraba de trecerea anilor, decat de diferenta dintre performantele individuale.

Sa selectam atent, pentru ca nu e prea simpatic sa ne entuziasmam ca s-a terminat cautarea, ca, in sfarsit, avem si noi ca tot omul un salariu care vine la sfarsitul lunii si un concediu pe masura, ca, mai apoi, sa fim dezamagiti si obligati sa reluam toata tevatura.

Mai mentionez situatia in care ai aliniat frumos capacitatile, interesele, esti in locul in care aproape poti sa atingi visele cu degetele si, totusi, iti lipseste ceva. Increderea. Fie ca e o anxietate sociala care te impinge sa fii retras si sa nu iti spui parerea, fie ca e o bravada sub care se ascunde frica de impostura, e un obstacol neplacut si invalidant. Cei care temporizeaza imblanzirea anxietatii, e posibil sa piarda oportunitati si sa se raneasca singuri, tinandu-se fortat intr-o stare de indoiala de sine si de nesiguranta.

Mai sunt multe de povestit. Astept sa imi impartasiti si voi experientele voastre cu nefericirea sau implinirea la locul de munca. Daca va uitati la ziua voastra de lucru si constatati ca, in cea mai mare parte a timpului, sunteti incordati si stresati, daca munciti dincolo de limita celor opt ore, fara sa tineti cont de nevoia de relaxare si distractie, daca munca a devenit pentru voi o corvoada, incercati sa descoperiti ce genereaza abaterea de la sanatate si reglati-o. Daca nu reusiti singuri, va invit in cabinet.

Puteti face programare la 0723 66 64 33, programare@anapapahagi.ro, https://www.facebook.com/anapapahagi.ro.



Adresa Cabinet:
Strada Visinilor, nr. 3, sector 2, Bucuresti
(in cadrul Centrului PsihArt)
Telefon: 0723 66 64 33