Relatia cu mine insumi/ insami
Din ce in ce mai des, auzim psihologii propovaduind sanatatea relatiei cu sine. Pare o sintagma ciudata. Nu e oare mult mai important sa ne intelegem cu cei in mijlocul carora de bine, de rau vietuim? Mai ales ca nu e usor sa ne exprimam astfel incat sa ne facem intelesi, sa gasim momentul si interlocutorul potrivit pentru solicitarile noastre, sa ne adaptam la grupuri mari de persoane, ba chiar sa prezentam ceva, fara sa simtim atentia si curiozitatea celorlalti gadilandu-ne anxietatea sociala.
Rationamentul din spatele popularizarii relatiei cu propria persoana este: daca nu stim sa ne sustinem, sa ne acceptam, sa fim prieteni cu noi insine, nu sunt prea multe sanse sa reusim nici cu ceilalti. Frustrarile, auto-sabotajul, neincrederea in propriile posibilitati de a invinge dificultatile, auto-critica dura si constanta… sunt ingredientele perfecte pentru o raportare toxica la sine si, deci, implicit la lumea inconjuratoare. Cum vine asta?
Daca eu cred despre mine ca nu am valoare, o sa caut aprecierea in exterior. O sa incerc sa epatez, o sa fiu foarte atent/ a la opinia celorlalti ca sa stiu ce sa aprob si la ce sa ma opun. O sa caut persoane cu influenta pe care sa le complimentez pentru a primi la schimb girul dezirabilitatii, importantei. Sau, invers, daca eu cred despre mine ca nu e cine stie ce de capul meu, atunci nici nu o incerc sa cunosc oamenii care mi se par deosebiti, pentru ca voi presupune dinainte ca nu poate exista compatibilitate.
Cand imi atasez in gand evaluari globale negative: „sunt proast/ a; nu merit nimic; nu sunt in stare de nimic” imi blochez motivatia pentru crestere, incercarea de a ma conecta cu oamenii care pot contribui la competenta mea relationala sau profesionala, ma mentin intr-o stare interioara apasatoare, de inadecvare, inutilitate si creez premisele pentru imbolnavirea psihicului.
Uneori, uitam ca nu mai suntem copii si ne adresam noua insine pe acelasi ton si cu aceleasi cuvinte ca cele pe care le-am primit in mesajele de la formatorii nostri. Profesori hipercritici, parinti care nu stiu sa incurajeze, familie extinsa in care exista o cultura de blam, de neputinta, de invidie. Ca o stafeta otravitoare, generatiile urmatoare preiau injonctiunile si le repeta in dialogul cu sine, punandu-si singuri piedica pe drumul complicat care este viata.
Exista familii atat de disfunctionale incat pervertesc, deregleaza tot sistemul psihic al copiilor si adultilor de mai tarziu. Nu mai e clar daca ai voie sa simti, daca ai voie sa exprimi ce simti, cat e rezonabil sa te gandesti la o anumita problema, e ok sau nu sa ai o parere. Dialogul interior e confuz, reflectarile despre sine sunt contrastante (o data crezi ca esti mai degraba nepasator, apoi prea implicat). E un talmes-balmes care te ameteste pe tine si pe ceilalti si care are nevoie de o descalcire a fiecarui fir in parte si o restructurare a sistemelor de gandire, de simtire, de comportament viabile.
Afectarea se extinde si asupra corporalitatii. Uneori, corpul e rigid, daca, de exemplu, persoana traumatizata nu a fost lasata sa fie creativa, ludica, flexibila, ci a fost fortata in modul supravietuitor, cu dintii stransi, luptand pentru o noua zi. Sau poate vocea oscileaza intre modul grav sau, dimpotriva, cristalin si subtire ca al unui copil, ca amprenta a unor momente critice care s-au grefat corporal. Deci, un semn ca relatia cu identitatea proprie este bruiata vine si de la corp, care reproduce, reflecta regresul, fixarea, blocajul psihicului.
Intalnesc in cabinet oameni care nu cara cu sine doar mesaje din copilarie, ci si din relatii de cuplu, in care partenerul/ a sistematic distruge stima de sine. Nu sunt doar critici nedrepte si dureroase, ci si incercari de a izola partenerul/ a de surse de sprijin, cum sunt prietenii sau familia. Tot spunandu-ti-se ca esti neindemanatic/ a, nepriceput/ a, neatractiv/ a si neavand alt fel de oglinda prin preajma, incepi sa crezi. Si, cand crezi, repeti singur/ a mantra pana cand te secatuiesti de energie vitala, de motivatia de a merge mai departe sau de a iesi din situatia de abuz.
Vad, de asemenea, in cabinet oameni care isi creioneaza o imagine falsa despre sine si despre relatii in general. De exemplu, cred ca sunt prea vulnerabili pentru a putea face fata interactiunilor sociale. Bineinteles ca, evitandu-le, cresc sansele ca aceasta vulnerabilitate sa apara. Adaptarea la ceilalti se exerseaza cand interactionam cu oamenii si diversitatea formelor de comportament pe care le pot exhiba. Numai asa putem descoperi care sunt tipologiile de personalitate care ne atrag si care sunt cele care e bine sa fie evitate, din ratiuni de igiena relationala.
Sunt altii care refuza sa se centreze pe sine. Fericirea poate veni doar din exterior si, in consecinta, isi construiesc o fantezie, in care personajele implicate au relatii care seamana cu cele dintr-un basm. Tindem catre un ideal, poate aparandu-ne in felul asta de pericolul iubirii, intimitatii emotionale (daca astept perfectiunea, atunci nimeni nu o sa fie destul de bun, deci nu sunt la risc sa ma atasez).
Sau poate ne imaginam idealul pentru ca modelul relational dintre parinti a fost atat de distorsionat, incat nu avem repere de normalitate, de firesc. Nu stim cum sa intram in relatii, pe cine sa alegem, dupa ce criterii, cum sa mentinem o relatie, cum sa negociem limitele, conflictele etc. Simetric, constiinta nu integreaza partile diferite din noi, care par uneori instante separate. Acum sunt rational/ a, lucid/ a, imediat devin intransigent/ a, fara sa constat ca am activat parti diferite, intre care nu exista prea multa comunicare, pentru ca nu sunt intelese corect. Cu alte cuvinte, nu stim de ce reactionam intr-un fel sau altul, cum sa ne reglam emotional, cum sa gandim functional.
Un alt exemplu de centrare pe exterior ar fi credinta ca putem fi fericiti doar daca suntem parte a unui cuplu. Nu putem fi fericiti, daca, stiu eu, invatam sa ne bucuram de ce e frumos in viata noastra. Nu, doar o alta persoana are fericirea si, cand intra in relatie cu noi, ne-o daruieste. Pana atunci, totul e anost, searbad, fara rost.
Iata cum ne setam singuri pentru dezamagire. Un partener de cuplu nu poate satisface toate nevoile si dorintele noastre. Suntem si noi responsabili de ceea ce se vehiculeaza in relatia romantica. Daca o initiem venind din spate cu tristetea pe care nu o putem convinge sa plece de ani de zile, cu anxietatea care se sperie de orice mica schimbare, cu obiceiul de face totul pentru a nu fi parasiti, sufocand manifestarile de independenta ale partenerului, avem toate sansele sa esuam, sa intalnim nemultumire si respingere.
Daca nu stim sa dam, sa cerem, sa refuzam, sa primim, deci alfabetul relational, o sa facem greseli care vor leza relatia de parteneriat si, implicit, pe noi insine. Cu cat adunam in tolba mai multe incercari dureroase, chiar traumatizante, cu atat vom avea mai putina energie si curaj sa dam sanse noi unei relatii.
O relatie buna cu sine inseamna cunoasterea:
- propriilor limite, care pot fi acceptate sau setate ca obiective de optimizare personala,
- calitatilor care ne indruma catre domenii in care putem avea impact pozitiv,
- tiparelor de gandire,
- scenariilor favorite de viata de care suntem atrasi foarte puternic.
O relatie buna cu sine inseamna acceptare neconditionata a propriei valori (asa cum sustinea Albert Ellis) si analizarea comportamentelor care merita sa fie pastrate sau schimbate. O relatie buna cu sine e un predictor de satisfactie si succes. Pe cei care nu reusesc sa se impace sau sa se imprieteneasca cu sine si sunt vanati de neincredere, teama sau dezamagire, ii invit la cabinet.
Puteti face programare la 0723 66 64 33, programare@anapapahagi.ro sau prin Formular de Contact.
Despre autor
Ana Papahagi este psihoterapeut cu specializare in psihoterapii scurte, colaborative, orientate pe resurse si solutii si formare teoretica in consiliere cognitiv-comportamentala, forma REBT.
Ana ofera servicii de consiliere psihologica si psihoterapie la Cabinetul propriu, fiind certificata pentru aceste activitati de Colegiul Psihologilor din Romania. In paralel, este trainer, organizator de workshop-uri si are o activitate publicistica sustinuta, articolele sale fiind publicate de site-uri precum psychologies.ro sau lapunkt.ro.